Moartea Mădălinei Manole a adus la televizor psihologi care au explicat că avea o depresie prea bine ascunsă după zâmbetul de femeie îmlinită. Cât de bine ascunsă? Păi dacă Mădălina a încercat acum 3 săptămâni să se sinucidă iar şi a ajuns la spital, nu prea mai era ascunsă depresia asta.
Multe voci spun că ea era extrem de deprimată după divorţul de primul soţ iar la această stare s-au mai adăugat depresia postnatală şi nefericirea că nimeni nu vroia să îi mai difuzeze cântecele.
Fiecare are momente proaste şi femeile care au născut trec de cele mai multe ori, chiar dacă nu vobesc despre asta, printr-o depresie . Nu am vorbit niciodată de ce am simţit după ce am născut. Frica, sentimentul de inutilitate, atacurile de panică...le-am simţit pe toate. Toată lumea îmi spunea: După ce o să naşti, ai să vezi că întinereşti 10 ani!!! Pe naiba, nu a fost deloc aşa, eu am simţit că am îmbătrânit 10 ani. Dacă ai o viaţă super activă, apariţia copilului te leagă. Te gândeşti: l-am dorit atât de mult, de ce nu am răbdare? Şi lacrimile curg, gândurile negre se adună şi tot aşa. Cel mai important e ca oamenii din jurul tău să te ghicească. Să simtă că te duci cu capul.
Mama a dus nişte lupte fantastice cu mine. Nu m-a slăbit deloc şi nu m-a lăsat să cad: Ai un copil, pentru copilul tău trebuie să te ridici. Trebuie! Şi m-am ridicat. Asta pentru că am avut-o pe mama. Şi l-am avut şi pe Adi alături care m-a înţeles şi m-a ajutat enorm. Nu cred în varianta: Dacă nu te ajuţi pe tine, nu te ajută nimeni. E fals...extrem de fals. Oamenii din jur fac diferenţa.
Dacă eşti singură, n-ai bărbat, n-ai părinţi...ai copilul. Îl lipeşti de tine şi mergi mai departe.
O spune o femeie care nu s-a chinuit 15 ani să facă un copil.
Din pacate, Fifi, depresia e uneori, tragic, mai puternica decat instinctul matern. Odata ce nimic nu balanseaza corect, inapoi, chimia creierului, el nu mai functioneaza cum trebuie. Sunt multe cazuri in care o mama s-a sinucis din pricina de PND. Mie, tie, altor mame, ne poate parea incredibil si inimaginabil, dar din pacate se intampla. Si, cum spui si tu, cei din jur au datoria sa fie pe faza, sa vada, sa intervina, cand e cazul.
RăspundețiȘtergerePacat ca de data asta nimeni n-a facut nimic.
E adevarat ca cei apropiati trebuie sa fie foarte atenti cu membrii familiei care trec prin momente si situatii mai speciale cum ar fi o suparare mare, o pierdere, o depresie post-natala dar, ce te faci cand persoana respectiva mascheaza foarte bine totul din diverse motive cum ar fi rusinea, teama, din dorinta de a nu fi etichetat sau din dorinta de a nu-i incarca pe ceilalti cu problemele sale? Sigur ca semne exista dar, din pacate, majoritatea dintre noi nu le acorda importanta sau nu vor sa le accepte.
RăspundețiȘtergereDin fericire pentru mine, nu am trecut prin depresia post-natala. Din nefericire,copilul meu s-a trezit din ora in ora, toata noaptea, pana la 1 an si 3 luni, incat eram epuizata fizic si psihic si probabil ca depresia nu era departe. Slava Domnului, s-a oprit la timp, copilul.
RăspundețiȘtergerePeste tot unde s-a scris despre tragedia asta si unde am comentat am spus-o si ma bucur ca o citesc si la tine: apropiatii sunt la fel de responsabili. Suntem orbi si surzi la cei din jur. Nu mai stim sa ascultam, sa observam sa ne oferim ajutorul chiar daca nu ne este cerut. Asta darama societatea romaneasca. Si pe cea de aiurea daca apare acest "eu, doar eu"-foarte egoist. Nimeni nu e singur pe lume: o mama isi are cel putin copilul. Macar pana el are nevoie de ea. Si orice mama stie ca ramane mama mereu. Nu se poate sa nu ai o fiinta mai apropiata care sa asculte un pic, sa incerce sa te ajute, sa nu se lase prostit de un zambet fortat. Ne-am desensibilizat si nu ne e de folos deloc. Poate e vital sa te intaresti sa faci fata lumii de azi. Sa fii de otel nu poti. Important e sa nu ne abrutizam.... altfel nu mai suntem oameni. Si oameni trebuie sa fim nu numai cu familia ci cu oricine intra in relatie cu noi...
RăspundețiȘtergerecristina, la fel cum am spus-o la mine pe blog, eu una consider ca de cand am nascut viata mea nu imi mai apartine. Plus o consider atat de miraculoasa, atat de speciala, incat sincer, consider ca e pacatul suprem sa ti-o iei. Dar asta consider eu.
RăspundețiȘtergereEa din pacate a considerat lucrurile altfel. Si nu, nu cred in varianta cu depresia post natala. cred intr-o fire neinteleasa, complet melodramatica (gestul de a-ti lua viata de ziua ta spune enorm de multe despre cat de calculata a fost). Si mai mult decat atat egoista.
Pia da, despre asta e vorba. Că răspunzi de copilul tău. Pentru el trebuie să te aduni. Să dacă nu poţi tu, să te adune cei din jur...
RăspundețiȘtergereDeci să mă mai gândesc??? :))) Sau să îmi pregătesc pastile din timp...Că Miki e inclus în pachetul bebe plus :))
RăspundețiȘtergerebogdana- - cei mai multi psihologi spun ca sinucigasii aleg adesea date semnificative ca sa moara. si un calcul facut de o minte bolnava nu inseamna egoism. nu poti sa judeci prin prisma ta. da, mie cel mai urat mi se pare ca o astfel de decizie m-ar tine departe pentru totdeauna de copilul meu. dar depresia e o boala. si uneori poate fi tratata. dar daca o negi ani de zile, iar cei din jur nu recunosc semnele, nu prea e loc de intors.
RăspundețiȘtergerespre deosebire de tine, fifi, sau de mine, sau de altele, probabil ca ea a negat si fata de apropiati si fata de ea insasi. si a ascuns semnele
Nico, gandeste-te la ce-i mai frumos, mai bun!
RăspundețiȘtergereFara indoiala, avem nevoie de ajutorul celor din jur. Oricat am fi de puternici, tot vine un moment in care simti nevoia sa fie cineva langa tine. Ceea ce s-a intamplat cu Madalina, ar trebui sa ne puna pe ganduri, pe fiecare dintre noi, in ceea ce priveste viata noastra cat si a celor de langa noi.
RăspundețiȘtergereDa, si eu cred ca nu a vrut sa se ajute in primul rand ea insasi... Din pacate. Pe de alta parte, mi se pare oribil ca un stat din UE sa nu aiba o lege care sa reglementeze statutul pacientilor care au ajuns la spital in urma unor tentative de sinucidere. La noi doctorii te-au tratat, dupa care te trimit inapoi pe strada, pentru ca nu au voie sa te trimita la psihiatru decat cu acordul tau. Ar trebui rectificata chestia asta.
RăspundețiȘtergerenu cred ca Madalina avea depresie post-partum,la ea probabil se adunasera prea multe,avea impresia ca nu mai este la fel de atragatoare,ca a imbatranit etc.Si eu am avut acelasi sentiment,kg in plus,noptile nedormite,stresul de noapte de peste zi,am avut noroc cu prietenii si rudele,si inca am,tre sa vb atunci knd te apasa cva,knd simti k cedezi,dar knd te uiti la bb iti trece tot,ea probabil nu s-a uitat la baietelul ei.Pacat
RăspundețiȘtergere"ANONIM "exact despre asta vorbea si alina in randurile de mai sus DPP sa acutizat prin sentimentele de respingere traite si stresul de zi cu zi iar faptul ca nu a putut sa se descarce cuiva de trairile interioare pe care le avea a stirbit din luciditatea gandirii .Sunt 3 feluri de depresie postnatala . Baby Blues care este forma (sa zicem ) cea mai usoara si pe care multe mame nici nu o sesizeaza ca o au punand pe seama noului nascut starile prin care trec si DPP (depresie postpartum)care acutizata da in PPD (psihoza postpartum ) ambele necesitind tratament medicamentos cat si supraveghere atenta ...in ultima faza chiar spitalizare deoarece mama are stari psihotice in care i-si pierde autocontrolul si stapanirea de sine putand face rau atat ei ,bebelusului cat si celor din jur . Cu asa ceva nu este de glumit , sunt boli care pot fi tratate din timp si pot fi evitate neplaceri mai grave .
RăspundețiȘtergereMadalina Manole nu trebuie judecata pentru ce a facut cel mult o putem compatimi pentru ca nu a avut alaturi de ea o prietena de incredere la care sa-si verse '' amarul'' din suflet.
Comunicarea este calea care deschide drumul unei minti sanatoase .
"Comunicarea este calea care deschide drumul unei minti sanatoase." Asta, da, chiar e bine spusa!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereDupa razboi, multi viteji se arata si-si dau cu parerea. Realitatea nu trebuie vazuta numai in momentul producerii catastrofei, ea avand radacini adanci ce pornesc inca din pantecele mamei care nu te-a vrut si tu ai simtit aceasta. Ulterior, dupa ce te-ai nascut, cei de langa tine nu te-au inteles, pentru ca nu s-au nascut nici ei psihologi. Mama, tatal, fratii, surorile, oricat ar parea ca-ti sunt de aproape, realitatea este ca toti sunt egoisti si-si vor doar binele lor, impunandu-ti tie sa faci numai ce vor ei, intital in copilarie, in gradinita, in scoala si, ulterior, in cariera si in viata. Astfel ca tu, la un moment dat, te trezesti ca n-ai facut ceea ce ti-ai dorit in viata, ci ai facut numai ceea ce au vrut cei de langa tine, iar daca totusi ai realizat cate ceva din ceea ce au vrut tu...constati in final ca esti epuizat de-atata munca si nervi, pentru ca tu nu te-ai luptat numai cu societatea, ci a trebuit sa te lupti si cu membrii familiei tale care, in afara de faptul ca ti-au pus bete-n roate impunandu-ti sa le faci voia lor, ei ajung si niste profitori si exploatatori fara scrupule a realizarilor tale. Dupa ce te-ai realizat profesional, asa cum ti-ai dorit tu, constati ca sufletul iti ramane tot gol si, incercand sa-ti faci un inventar al vietii tale, ajungi la concluzia ca nimeni si nimic nu-ti poate umple haul ramas inca de la conceptia ta, acel vid din sufletul tau si care este datorat lipsei de intelegere si de iubire din partea parintilor si fratilor tai. Iar daca mai ai si un esec intr-o casnicie pe care ti-ai visat-o ideala si in care ti-ai pus toata speranta, aceasta iti va distruge completamente increderea in cei ce se misca pe langa tine. In aceasta situatie, o simpla vorba buna nu este suficienta pentru a-ti recapata increderea in oameni, pierduta deja, demult. Dimpotriva, o simpla vorba rea aruncata la intamplare de cel de langa tine, ori un simplu repros ce ti se face, sunt absolut suficiente pentru a te determina sa recurgi la gestul final, gandindu-te ca numai tu esti vinovat de toate relele din lumea aceasta si ca insasi existenta ta constituie o piedica in calea fericirii celor putini ramasi alaturi de tine. Ajungi la convingerea finala ca, fara tine le va fi mai bine celor putini pe care tu ii iubesti cu adevarat, dar ei nu ti-au dovedit-o niciodata. Si asta, numai pentru ca ei nu au reusit si nici macar nu au incercat, ca sa te inteleaga.
RăspundețiȘtergereIn speta, sunt convinsa ca depresia Madalinei are radacini adanci si provine din copilaria ei, iar nasterea a fost doar momentul manifestarii vizibile a acestei depresii.
Consider ca parintii, mai inainte de a concepe un copil, trebuie sa fie obligati sa urmeze cursurile de psihologie a copilului si, ulterior, sa urmeze cursurile de psihologie a elevului, a adolescentului, a studentului, a adultului.
Si mai consider ca, psihologia trebuie introdusa obligatoriu ca obiect de studiu in toate scolile si, totodata, consider ca nimeni nu trebuie angajat intr-o functie care are relatii cu publicul (functionari publici, judecatori, procurori, pilitisti, etc.) fara a fi specializati mai intai in psihologia oamenilor.
Cand privesti din exterior, e usor sa iti spui parerea, sau sa dai sfaturi. Cand treci prin asta, e altceva.... Spunea cineva mai sus ca sinucigasii isi aleg o zi semnificativa pentru a face asta, o zi care sa ramana in memoria celor apropiati. Eu de aproape 3 ani, imi tot pun intrebari si nu gasesc raspunsuri, si intrebarea DE CE? ma macina in permanenta. Si nu stiu daca pentru a face acest lucru trebuie sa ai probleme psihice, eu cred ca acest lucru il fac din razbunare. Si eu am nascut 2 copii, m-am chinuit sa fac fata tuturor cerintelor,am trait cu un monstru, caruia nu-i convenea nimic,am avut si zile depresive in care plangeam si nu eram buna de nimic, dar nu aveam ce face si treceam peste...Anii au trecut copiii s-au facut mari, si fata a hotarat sa se casatoreasca, am stabilit data nuntii, am facut pregatiri, si ce credeti? In dimineata nuntii cand am iesit afara l-am gasit pe sotul meu teapan, atarnat intr-un copac... Crize, tipete, am urlat precum cainii la luna... Am facut nunta asa, el la morga noi cerniti. Si acum ma intreb de ce... Nu s-a gandit deloc la noi....
RăspundețiȘtergere