sâmbătă, 21 august 2010

Calcule cu DN1

foto: Adevărul

Sunt fan mersul cu avionul, deşi mi-e frică de decolări şi aterizări. Prefer să tremur o oră decât să îmi înţepenească gâtul paişpe ore. Sunt mama organizării când vine vorba de plecat la drum chiar dacă vorbim de mersul la ikea sau de vacanţa în Portugalia.
Punctul meu sensibil este Braşovul. De fapt, dumul până la Braşov. Cum face naveta de 7 ani ştiu fiecare curbă, fiecare groapă, unde stau radarele, unde te trag pe dreapta "fetele bune", vorba Parazitilor.
Avem strategii de mers la Braşov în functie de anotimp. Iarna e bine să pleci mai după prânz ca să scapi de schorii care aleargă pe dn1 cu noaptea în cap să print loc în faţă la telecabină. Primăvara şi toamna poţi pleca la orice oră că nu faci mai mult de 2 ceasuri jumate până în ţara Braşov.
Vara este coşmarul vieţii mele. Pe lingă căldurile astea infernale, DN1 e drumul iadului. La orice oră din zi e aglomeraţie pe Comarnic-Buşteni. Asta pentru că la Buşteni sunt patru treceri de pietoni. Şi la Comarnic sunt vreo două însoţite de miliţienii de serviciu. Ultima dată am plecat din Bucureşti la 10 si un sfert si am ajuns la Brasov la ora 3. 5 ore!!! Am văzut la tv că sunt cozi de dimineaţa de la 6-7. Noaptea nu mergem din principiu. Aşa că, aştept sugestii pe adresa redactiei:) La ce oră e cel mai bine să plecăm spre Braşov? Deocamdată o să încercăm varianta de seară. Vă anunţ mâine dacă a fost lozul câştigător. Aşa că aştept sugestii pe adresa redactiei:)

Un comentariu:

  1. Noi suntem navetisti cu state vechi pe drumul Bucuresti- Busteni (da, prindem exact portinuea criminala) si parca niciodata nu a fost asa de rau. Preferam sa mergem dimineata drvreme sau seara tarziu, altfel luam linistit in calcul o ora de stat in coloana dupa Sinaia. Si pentru ca tot veni vorba: eu ii acuz si pe cei care depasesc adesea coloana si se baga in fata, sa castige cateva secunde in plus- asa blocheaza traficul, care oricum e ingreunat rau, plus ca mi se pare lipsa de bun simt (cu totii stam la coada).

    RăspundețiȘtergere