vineri, 27 februarie 2009

Muzica de făcut copii

Ne vedem peste o săptămâna

Copilul e bine mersi.
N-a venit la întâlnire. Cică rămâne pentru vinerea viitoare, dis de dimineaţă. Sigur, sigur.
Răbdare!

Marea Întâlnire

Niciodată nu am excelat la capitolul întâlniri. Ori m.am pregătit prea mult, ori deloc. Am mizat pe farmecul personal si pe atuurile mele de ardeleancă. Nu am fost la întîlniri aranjate. Şi nici nu credeam că o să ajung la 35 de ani aproape, să merg pe mâna altora.
Ca să nu mai spun că nu mi-am dat întîlniri prin spitale.

De data asta, viaţa bate filmul. Mă pregătesc de MAREA ÎNTÎLNIRE. Sunt incredibil de calmă. Sau aşa vreau să cred.

La ora 14.00, doctorul va decide dacă maria vine azi pe lume sau trebuie să mai aşteptăm puţin.
Sper să mă descurc, când o să ne vedem face to face. Experienţă nu prea mai am în domeniu.
Acum 4 ani jumate, m-am întâlnit cu tatăl Mariei. La Romană, la coloane mai exact. De atunci, am ieşit din jocul întâlnirilor.
Până acum.

Am un feeling că la fel ca acum 4 ani jumate, va fi o întâlnire reuşită.

joi, 26 februarie 2009

miercuri, 25 februarie 2009

Cumpăr linişte

După 5 ani de bucureşti, am ajuns la concluzia Mariei Coman: linişte ai numai in mijlocul pădurii. Da şi acolo, te trezeşti că apare unul cu casetofonu pe umăr.

Cunosc foarte puţini oameni care se bucură de linişte. Liniştea adevărată. Dacă stai la bloc ai toate şansele să intri in cartea recordurilor cu o după amiază pefect silenţioasă şi recunosc că visez cu ochii deschişi la o telecomandă cu care să-mi pot da vecinii pe MUTE.

Ii suport cu greu, pentru că obiceiurile lor sunt criminale:

- ora 7.00: scutură pături şi covoare pe geam
- ora 8.00 : încep să se certe
- ora 8.30: trezesc copilul care începe turul apartamentului. Nu oboseste usor. Nu are cum. pentru că nu îl scot deloc din casă
- ora 11.00: trag o mică repriză de fotbal în casă. Păi unde?
- ora 13.00 : se trezeşte unul dintre ei (ca sunt 5) si incepe să cânte. Reporteriu fix, zi de zi: maneaua tristă. Cea mai tristă. Îţi vine să rupi cămaşa de pe tine. Trece repede, maxim 15 minute.

PAUZĂ :2 ore. Doarme copilul. dar stati linistiti. E ora la care se trezesc vecinii de sub mine. Au o obsesie: HI.Q. Prima componentza, cu Dana Nalbaru :)

- ora 16.00 : vine stăpânul casei. Se înfinge în maneaua de pe calculator. Direct!
- ora 17.00: începe emisiunea lor preferată: Acces Direct. Acuma, depinde de noroc: dacă e fără manele în desfăşurător (cam greu), ascultăm la volum mediu. Dacă emisiunea e cu sorinei,liviusori si altii care mor de jale în boxe, ştie toată lumea. Tot blocul.
- după ce se termină emisiunea preferată, începem programul de la capăt:covoare, copil, bătaie,plâns etc.

Programul suferă modificări uşoare în weekend , cînd aspiră parchetul. La 8 dimineaţa. Evident, anumite ore se decalează.

Sunt zile în care îi ignor. Sunt zile când îmi vine să mă duc să le dau foc la uşă. Sau să îi sugrum. Sau să le pun Manowar la maxim şi să plec de acasă. Vreo 2 zile.

Acum e mai greu. Stau aproape tot timpul acasă si urmăresc programul pas cu pas. Si ma gindesc cu groază ce o să fac când o să o aduc pe Maria acasă. Tatăl ei sugerează să îi punem o lavalieră şi să lipim boxele tavan. Când plânge, evident...

Alte sugestii?

Prima fotografie



La început, erai un punct. Când te-am văzut întâia oară la ecografie, nici inima nu îţi bătea.


Doctorul vieţii mi-a spus chiar aşa: ,,Pisoi, vestea bună este că e sarcină. Problema e că nu îi bate inima. Mai stăm o săptămână şi vedem ce facem. Eu cred că e prea mică ,,. Nu a trebuit să treacă o săptămâna. Pentru că inima ţi-a bătut chiar de a 2 a zi. Mi-aduc aminte ecranul. Era ceva ce se zbătea acolo. Sau mai bine zis, cineva. Erai chiar tu. Am simţit o mare uşurare atunci, mai degrabă decât o mare bucurie. Aşteptam să apară instinctul matern şi liniştea aia de care vorbeşte toată lumea că apare la viitoarele mămici. Dar,nu. Instinct ioc, cît despre liniştea vestită de unde să o iau?


Totul s-a schimbat peste o lună de la prima poză. Pe 26 august, am făcut o nouă ecografie. Şi aşteptam să vedem tot un punct ceva mai mare. Surpriza a fost imensă. Aveam de data asta mai multe puncte mici care dădeau un intreg, un copilas în miniatură. Erai tu. N-am să uit niciodată ziua aia.


Împlineai 11 săptămâni.


luni, 23 februarie 2009

Poftele. Adevar sau smechereala?

Inainte sa rămân însărcinată cu Maria, detineam, cel puţin la nivel local, franciza pentru cele mai nebuneşti pofte. De la ciocolata Milka la kaiserul de la magazinul sătesc, de la caffe latte.ul de la Gloria Jeans la micii de la Cocoşatu' totul mă stârnea. Îmi trebuia. Nu muream dacă nu mâncam, dar visam cu ochii deschişi dacă ratam ceva.

Mă gindeam cu groază: ce o să fac cînd o să fiu gravidă? Mă şi vedeam cu porţii uriaşe de mâncare în faţă, trimiţând bărbatul în miez de noapte după cheesburgeri şi prăjituri greţoase. Îmi şi închipuiam ce rău o să îmi fie dacă nu pun mâna pe bucăţica râvnită.

Şi a venit şi sarcina. Şi ce să vezi? Nici urmă de pofte. Femeile cu experienţă îmi spuneau: ai să vezi tu în ultimele 2 luni. O să pofteşti şi la vopseaua de pe pereţi. Şi au venit şi ultimele luni. Şi poftele nu au apărut.
Pentru prima dată în viaţa mea, am mâncat sănătos. Fără cola, fără e.uri. Am scăpat la junk food de câteva ori da mi-a fost aşa de rău după...nu am cuvinte.

Mintea mea cred că s-a blocat şi pentru că oamenii din jur te tratează cu maximă atenţie: Nu vrei cioco? Nu vrei bobo? Am baclavele!!!etc. Păi dacă mâncam tot ce imi ofereau, cred că ma îngrăşam 30 de kilograme. M-am îngrăşat 4 kg şi nasc peste câteva zile. Şi copilul e foarte bine dezvoltat.

Cred,sincer, ca poftele tin doar de folclor.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, cum e cu poftele? Adevăr sau şmechereală?

PS. Mi-au trebuit apa si mere. Ca sa fie treaba clara!

joi, 19 februarie 2009

Un start bun


Cand ne-am decis sa facem COPILU, ne-am gandit mult inainte. La tot ce e in jur, la oameni, la Bucuresti, la bune si la rele. Mai mult la rele, evident.

Si pentru ca amindoi respiram "optimism" prin fiecare por, speram ca atunci cand o sa fie mare sa ia calea strainatatii...Si ca totul sa fie ca la carte am zis clar: trebuie sa il concepem in strainatate. In Portugalia, sa zicem. Nu a fost sa fie. Ok...atunci sa fie Irlanda. Dar ce sa vezi...nici full irish breakfastul si nici verdele de Dublin nu au fost decisive.

Cum fondurile dedicate plecarilor in strainatate erau epuizate pentru 2008, deja vedeam conceptia amanata pentru 2009. Cand nimeni nu mai spera, la orizont a aparut Roma. Niciodata nu am fost prea atrasa de Italia, nu era o destinatie la care sa visez. Ei bine, surpriza a fost una de proportii. Orasul ne-a coplesit si ceva din aerul de la Fontani di Trevi a decis: sa aiba radacini in Italia.

Asa ca, bebelusha Maria a pornit la drum intr-o zi de 13. La Roma. In fotografia de mai sus copilul nostru avea fix o zi de la "conceptie". Nu prea se vede,nu?:)))

miercuri, 18 februarie 2009

De ce asa târziu?


De 8 luni....ma tot gindesc. Trebuie sa imi fac blog.
Vreau ca Maria, bebelusha noastra din burtica , sa citeasca peste ani si sa se amuze.
Asa ca am facut acum blogul cind mai sunt doar 2 saptamini pina la marea intilnire.
Intrebarile la ordinea zilei: Da daca nu o sa ma placa? Daca nu o sa ma recunoasca? Daca o sa plinga non stop? Par intrebari stupide dar le am in cap tot timpul.
Sunt sigura de un lucru: ca o sa fie un copil foarte simpatic. Cum ar putea fi altfel la ce parinti are? Ce sa mai spun de profil...Come on!