La început, erai un punct. Când te-am văzut întâia oară la ecografie, nici inima nu îţi bătea.
Doctorul vieţii mi-a spus chiar aşa: ,,Pisoi, vestea bună este că e sarcină. Problema e că nu îi bate inima. Mai stăm o săptămână şi vedem ce facem. Eu cred că e prea mică ,,. Nu a trebuit să treacă o săptămâna. Pentru că inima ţi-a bătut chiar de a 2 a zi. Mi-aduc aminte ecranul. Era ceva ce se zbătea acolo. Sau mai bine zis, cineva. Erai chiar tu. Am simţit o mare uşurare atunci, mai degrabă decât o mare bucurie. Aşteptam să apară instinctul matern şi liniştea aia de care vorbeşte toată lumea că apare la viitoarele mămici. Dar,nu. Instinct ioc, cît despre liniştea vestită de unde să o iau?
Totul s-a schimbat peste o lună de la prima poză. Pe 26 august, am făcut o nouă ecografie. Şi aşteptam să vedem tot un punct ceva mai mare. Surpriza a fost imensă. Aveam de data asta mai multe puncte mici care dădeau un intreg, un copilas în miniatură. Erai tu. N-am să uit niciodată ziua aia.
Împlineai 11 săptămâni.
:) uuuffff...
RăspundețiȘtergeredar cat de mica era sarcina daca inca nu-i batea inimioara?
si uite, acum ai ajuns cu o zi inainte de vinerea aia. sau ai mutat-o duminica, de 1 martie, cum se vorbea mai deunazi? sa fie cu norooooc!
Avea deja 7 saptamini. La varsta asta in mod normal trebuie sa ii bata inima. Da ea a luat-o mai incet, nu s-a grabit:)
RăspundețiȘtergereSi da, miine e vineri. Daca saptamina trecuta eram grabita, acum nu mai sunt. Sa vedem ce spune doctorul miine. Sa imi tii pumnii. Ma mira ca nu sunt in panica. Acum incep sa imi faca bagajul, in caz ca fac check in.ul miine.
pentru Mariuca!!!
RăspundețiȘtergereTrebuia sa apari saptamana trecuta. Erai cam micuta. Si oamenii au hotarat sa mai amane un pic venirea ta pe lume. Suficient pentru ca unii sa isi puna mai multe intrebari decat si-au pus pana acum. Vorbesc despre mamica ta. Ce spun eu acum!!!??? Chiar si eu ma intreb daca o sa ma placi, daca vei veni la mine in vacante sau daca o sa ma recunosti de matusha?! Hm! dar eu cred ca tu stii asta, noi ne-am cam pierdut pe drum...
Chair daca suntem departe de voi, fierberea a debutat si aici. Pana acum au fost doar emotii confuze...